Care sunt cele 15 puncte din planul de pace negociat de Rusia și Ucraina. Prima versiune

Care sunt cele 15 puncte din planul de pace negociat de Rusia și Ucraina. Prima versiune
Președintele rus, Vladimir Putin / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 17/03/2022, 10:20
Actualizat: 17/03/2022, 10:28

Încetarea focului și retregerea trupelor rusești din Ucraina va fi posibilă numai dacă se respectă câteva condiții, incluse într-o primă ciornă a acordului din cadrul negocierilor care sunt în derulare, relatează presa internațională.

Ucraina și Rusia au redactat o primă versiune a unui plan de pace, care include 15 puncte, susțin treci surse citate de Financial Times, potrivit Antena 3.

Războiul din Ucraina a intrat în a 22-a zi.

Planul prevede încetarea focului și retragerea trupelor rusești, dacă Ucraina își declară neutralitatea și acceptă o limită asupra forțelor sale armate, relatează sursa citată.

Aderarea la NATO, un punct esențial

În plus, ceea ce nu este o noutate, conform analizei experților care au analizat discursul liderului rus Vladimir Putin, Ucraina trebuie să renunțe la ambițiile sale de a adera la NATO și să promită că nu va găzdui baze militare sau armament, în schimbul protecției oferite de aliați precum Statele Unite, Marea Britanie sau Turcia.

Conform Financial Times, acesta din urmă ar fi cel mai important punct din varianta de lucru a acestui plan de pace.

Sursele apropiate discuțiilor au precizat că cele două părţi au declarat că au făcut progrese către un acord, însă oficialii ucraineni rămân sceptici.

Mihailo Podoliak, unul dintre negociatorii ucraineni, susţine că Vladimir Putin şi-ar fi moderat pretenţiile, în sensul că, la debutul războiului, liderul de la Kremlin voia ca Ucraina să recunoască peninsula Crimea ca parte a Rusiei şi independenţa republicilor separatiste din est.

Un alt punct din pactul în curs denegociere, potrivit Financial Times, arată că Rusia ar vrea Ucraina să renunțe şi la ambițiile sale de a adera la NATO și să promită că nu va găzdui baze militare sau armament în schimbul protecției din partea unor aliați precum Statele Unite, Marea Britanie sau Turcia.

Potrivit publicației citate, partea ucraineană a fost însă rezervată cu privire la acurateţea acestor informaţii din presă.

Mihailo Podoliak a spus „ce a prezentat Financial Times este un draft care reprezintă pozițiile cerute de partea rusă. Atât”. El a precizat că Ucraina se află acum în război cu Rusia și că modelul de securitate „nu poate fi decât ucrainean” cu „garanții de securitate verificate legal și fără alte modele sau opțiuni”.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Croatul Ante Pavelic, întemeietorul și ideologul Ustaše. Politician, avocat, nazist, criminal de război, consilier al...
×